Standarde de îngrijire premium pentru azile batrani
Toți știm că la bătrânețe vezi lucrurile cu alți ochi în urma experienței de viață acumulate. În primul rând, cu mai multă detașare, cu mai mare obiectivitate. Și cu o mai bună înțelegere a firii umane, în ultimă instanță. Pe de altă parte, odată cu înaintarea în vârstă, sănătatea e mai șubredă, bolile pândesc la colț. Iar vlaga și energia nu mai sunt ce-au fost odată. Din fericire, există suficiente opțiuni de azile batrani care oferă îngrijire celor dragi, asistență personalizată, facilități moderne. Și – un aspect fundamental – multă, multă odihnă.
Iar dintre aceste azile batrani, există unul care, după toate mărturiile și testimonialele, se simte, pe
drept cuvânt, ca a doua casă. Asertivo este numele. Locul unde somnul senectuții este alungat de pofta de viață.
Fiindcă aici seniorii își pot face prieteni noi, se conectează cu natura și își duc zilele din urmă cu seninătate și
zâmbetul pe buze. Ești interesat? Ți s-a ridicat piatra de pe inimă? Scapă de grijile legate de bătrânețea celor
dragi și află, în continuare, tot ce trebuie să știi despre noi.
Asertivo: un loc cu sens printre atâtea camine batrani
Care au fost primii noștri pași în sectorul de îngrijire
și camine batrani? Înainte de toate, numele nostru se leagă de Andra Marinescu. Cea care, în anul
2015, după multe
căutări de azile batrani potrivite pentru o persoană dragă din familia ei, a decis să pună piciorul în prag. Și să
înființeze de una singură centrul de îngrijire și recuperare medicală pentru seniori la care a visat. Astfel s-a
născut Asertivo, un loc cu sens printre atatea camine batrani, unde seniorii se pot simți ca în vacanță.
Dispunând de un lobby spațios, restaurant premium, sală de recuperare medicală și multe alte facilități
(pe care le vom detalia la punctul următor), Asertivo recreează sentimentul unei vacanțe perpetue. Fiindcă suntem de
părere că viața este făcută pentru a fi trăită la potențial maxim chiar dacă bătrânețea se apropie cu pași repezi.
Așadar, dintre toate opțiunile de azile batrani, la Asertivo, seniorii dragi din familia ta vor beneficia de
servicii medicale și de îngrijire la cele mai înalte standarde de calitate. Dar, mai ales, vor avea parte de un loc
cu sens, cu oameni și activități zilnice care aduc liniște și fericire. Acest lucru, credem noi, înseamnă un azil
care se simte ca a doua casă.
Cu ce facilități camine bătrâni vom îmbrățișa seniorul tău
Aflat la intrarea în orașul Otopeni, Asertivo dispune de toate facilitățile necesare
atât seniorilor independenți, cât și celor care au nevoie de îngrijire medicală. Pentru seniorii independenți, fie
că au nevoie de o ședere temporară, fie de o ședere permanentă, facilitățile Asertivo sunt:
- Camere luminoase și spațioase;
- Telefon fix în fiecare cameră;
- Pat medical (la cerere);
- Buton de panică;
- Camere supraveghere în fiecare cameră și spațiile comune;
- Internet wireless;
- Video proiector;
- Aer condiționat;
- Televizor;
- Podea anti-alunecare;
- Acces în/din curtea locației exclusiv pe bază de cod de acces;
- Parcare cu 100 de locuri;
- Zonă recreațională interioară și exterioară;
- Restaurant;
- Menaj și curățenie;
- Concierge;
- Generator.
Cât privește dotările oferite seniorilor dependenți de îngrijire medicală, acestea sunt:
- Acces facil în cameră pentru persoanele cu dizabilități 2 lifturi (capacitate maximă 8 persoane/lift);
- Aparat de oxigen;
- Pulsoximetru;
- Glucometru;
- Bioptron;
- EKG;
- Tensiometru;
- Nebulizator;
- Aspirator de secreții;
- Lampă UV.
Alte servicii azile batrani cu care ne putem mandri
Din momentul în care cei dragi trec pragul Asertivo, ei
devin centrul preocupărilor
noastre. Fiindcă serviciile noastre au la bază dorința de a le oferi îngrijire medicală și non-medicală într-un
mediu cât mai apropiat de cel al familiei tale. Asta înseamnă relaxare, bună dispoziție și mișcare. Un lucru care
presupune, pe de altă parte, și profesioniști cu experiență vastă. În continuare, îți vom arăta sectoarele în care
se reflectă profesionalismul nostru. Pentru ca tu să iei o decizie informată. Și să nu mai fii nevoit să cauți alte
azile batrani.
- Kinetoterapie personalizată
Acest serviciu include recuperare individuală (post AVC, post Covid-19 și post-operatorie) și masaj. Un
serviciu menit să îmbunătățească și să mențină starea de sănătate a seniorilor din familia ta.
- Îngrijire și igienă personală
Serviciile de îngrijire și igienă personală sunt concepute pentru a-i ajuta pe seniori să se bucure de
același stil de viață de care ar beneficia alături de membrii tineri ai familiilor din care fac parte.
- Serviciu de ambulanță privată
În cadrul acestui serviciu, putem asigura transportul seniorilor cu AmbuMed.
De ce Asertivo și nu alte camine batrani?
Dincolo de toate facilitățile și serviciile pe care ți le-am prezentat, mai avem un
argument pentru care considerăm că, dintre toate opțiunile de camine batrani, Asertivo este probabil cea mai bună alegere.
Care este argumentul? Clădirea care găzduiește sediul nostru.
Poate îți vine greu să crezi, dar căminul nostru de bătrâni are patru etaje dotate, așa cum am menționat anterior,
cu bucătărie și sală de mese moderne, sală pentru kinetoterapie, cabinete medicale proprii și personal calificat.
Fiecare cameră are în dotare baie proprie, aer condiționat cu reglare individuală, Smart TV și canale prin cablu,
internet Wi-Fi, telefon, dulap, masă, fotolii, frigider și seif.
Camerele dispun de maxim două paturi. De ce? Fiindcă noi punem preț pe calitate, nu pe cantitate. Și, în
egală măsură, pe intimitatea rezidenților noștri. În plus față de aceste dotări, am amenajat și o grădină destinată
relaxării. Aici, seniorii din familia ta își pot petrece timpul liber cum cred ei de cuviință. În fond, ce ar
însemna Asertivo fără această grădină? Fără oaza de liniște și verdeață care ne-a consacrat? Am fi un cămin pentru
bătrâni ca oricare altul. Or, așa cum ai văzut, azilul nostru înseamnă, înainte de toate, un loc cu sens pentru toți
seniorii.