Skip to content
Alimentatie sanatoasa

Postat la data de:

Categorii:

De cele mai multe ori, bătrânii care locuiesc singuri și sunt vizitați doar din când în când de către copii sau nepoți au o alimentație deficitară în nutrienți și alte substanțe necesare bunei funcționari a organismului.

Acest lucru se întâmplă, de obicei, pentru seniorii nu mai au puterea meargă la cumpărături pentru a-și procura ingredientele necesare și nici mai stea ore în șir în bucătărie pentru a pregăti preparate sănătoase.

În Asertivo, cel mai cunoscut cămin bătrâni București, alimentația este un subiect foarte important pentru că o viață sănătoasă depinde, firește, și de o alimentație corectă. Cu alte cuvinte, cu cât bătrânii sunt alimentați în mod corespunzător, cu atât vor avea o viață mai lungă și mai calitativă.

În plus, nu de puține ori dieta alimentară a seniorilor poate varia în funcție de afecțiunile de care aceștia suferă. De aceea, personalul centrului trebuie să știe foarte clar ce pot și ce nu pot consuma persoanele în cauză (de exemplu, este important ca rezidenții sau apartinatorii acestora să comunice personalului centrului dacă rezidenții au un regim în care sarea este interzisă, daca sunt alergici la anumite alimente etc.).

Alimentația rezidenților AsertivO, perfect adaptata necesitaților acestora

Alimentația seniorilor din cadrul AsertivO se bazează exclusiv pe alimente proaspete, ușor digerabile, cu un conținut scăzut de grăsimi rele.

De asemenea, seniorilor le sunt asigurate trei mese principale și doua gustări. Acestea pot fi servite fie în sala restaurantului, fie în saloane, iar meniul săptămânal este personalizat pentru fiecare rezident în parte și elaborat de medicul centrului.

În plus, mesele sunt servite la aceeași oră, zilnic, fiind binecunoscut faptul că respectarea unui orar al meselor previne apariția obezității și ajută la menținerea sănătății generale a organismului.

Dincolo de aceste aspecte, alimentele foarte grase, afumate, picante, prăjite și condimentate nu se regăsesc în meniul de la AsertivO și același lucru este valabil și pentru mezelurile de proastă calitate, precum și pentru dulciurile făcute din ingrediente cu potențial nociv.

Este important de precizat și faptul că preparatele care le sunt oferite seniorilor au un conținut foarte scăzut de sare, pentru că majoritatea au probleme cu tensiunea arterială și, prin urmare, trebuie evitate situațiile care îi pot pune în pericol.

Alimente sănătoase care nu lipsesc din dieta vârstnicilor de la AsertivO

Dieta vârstnicilor care locuiesc în AsertivO este una foarte echilibrată, iar din aceasta nu lipsesc următoarele alimente:

  • fructe;
  • legume;
  • lactate;
  • pește și carne slabă;
  • cereale integrale.

Fructele – gustări sănătoase bogate în vitamine și minerale

La micul dejun, însă și sub formă de desert ori gustări, bătrânii primesc fructe proaspete sau confiate. De regulă, fructele proaspete bogate în vitamine și minerale, precum banane, portocale, mere, kiwi și fructele de sezon sunt incluse în meniul tuturor seniorilor și reprezintă o parte consistenta a alimentației acestora.

Legumele – parte importantă în alimentația sănătoasă la vârstnici

Legumele le sunt oferite seniorilor în stare naturală, în salate sau sub formă de preparate. De asemenea, este important de menționat că din meniul bătrânilor nu lipsesc legumele cu frunze verzi, care sunt bogate în antioxidanți.

În plus, atât masa de prânz, cât și cea de seară sunt formate din feluri de mâncare gătite cu legume și de obicei legumele sunt cât mai puțin procesate termic, pentru a pastra nutrienții importanți pe care îi conțin.

Lactatele – esențiale pentru sistemul osos

Lactatele reprezintă o necesitate alimentară pentru toate persoanele în vârstă. Explicația pentru acest lucru este una destul de simplă: după o anumită vârstă, producția de colagen scade, astfel că oasele și articulațiile devin din ce în ce mai fragile.

Aportul zilnic de calciu din alimentație recomandat este de până la 1.500 de mg și acesta poate proveni din consumul de brânzeturi, iaurt sau lapte proaspăt.

Pește și carne slabă – aport de azici grași și proteine

Din alimentația sănătoasă la vârstnici fac parte și peștele sau carnea slaba de vițel, pui și curcan. Carnea este bogată în proteine și este preparată în mod corespunzător, astfel încât să nu afecteze sănătatea seniorilor prin favorizarea creșterii nivelului de colesterol sau a acumulării de kilograme în plus.

Cereale integrale – fibre pentru o digestie sănătoasă

Cerealele integrale le sunt oferite vârstnicilor datorită aportului de fibre pe care îl aduc (fibrele au un rol foarte important deoarece sunt menite să susțină digestia).

Acestea sunt incluse în meniul Asertivo la micul dejun, sub formă de produse de panificație sau de cereale care pot fi consumate cu lactate.

Adaptarea alimentației odată cu înaintarea în vârstă

Bătrânețea este o perioada frumoasă, care trebuie trăita cu demnitate și cu aceeași naturalețe cu care au fost trăite și celelalte etape ale vieții.

Este, totodată, o perioadă plină de schimbări de care trebuie ținut cont. În primul rând, sistemul digestiv al unei persoane vârstnice nu mai are aceeași capacitate de a procesa alimentele. Mai precis, unele alimente nu mai sunt absorbite în mod adecvat, iar în alte cazuri mirosul și gustul acestora sunt alterate – un neajuns greu de combătut, cauzat tot de înaintarea în vârstă.

Încetinirea metabolismului este strâns legată de un necesar redus de alimente, produs pe fondul unei schimbări la nivelul organismului: mai precis, organismul nu mai poate arde la fel de multe calorii ca înainte. Dacă nu se ține cont de acest lucru, se poate ajunge la obezitate, mai ales în absența unui stil de viață din care lipsesc exercițiile fizice.

Bătrânețea determină, pe de altă parte, intoleranțe la anumite alimente, iar seniorii sunt încurajați să informeze personalul căminului cu privire la apariția oricărei modificări care ar putea necesita schimbarea regimului alimentar.

Totodată, pofta de mâncare a unei persoane vârstnice scade, dantura are de suferit și alimentele nu mai sunt suficient mestecate, astfel că la cei mai mulți bătrâni se instalează constipația.

Din fericire, alimentația sănătoasă la vârstnici este subiect foarte important pentru Asertivo, așa că seniorii de aici nu sunt în pericol de a avea parte de niciunul dintre aceste neajunsuri.

Necesarul de calorii la persoanele în vârstă

Pe lângă necesarul de fibre, proteine, minerale și vitamine, reprezentanții Asertivo țin cont și de necesarul de calorii de care are nevoie o persoană vârstnică.

De exemplu, la femeile care nu au o viață activă, un necesar de 1.600 de calorii este suficient. La bărbații în vârstă și care nu au o viață activă, 2.000 de calorii sunt necesare zilnic. În același timp, bărbații în vârstă cu un stil de viață mediu activ au nevoie de 2.200-2.400 de calorii.

La prima vedere toate aceste lucuri pot părea detalii nesemnificative, însă de cele mai multe ori diferența dintre o viață mai puțin sănătoasă și o viață sănătoasă și îndelungată este făcută tocmai de atenția acordată acestor amănunte.

Recomandări nutriționale pentru persoanele în vârstă

Meniul care este servit în restaurantul Asertivo respectă anumite principii de bază în ceea ce privește nutriția.

Redăm o parte dintre aceste principii în cele ce urmează:

  • alimentația trebuie să fie variată și bazată numai pe ingrediente proaspete și de calitate;
  • alimentația trebuie să se bazeze în mare parte pe produse derivate din cereale integrale, nu din faină albă;
  • seniorii trebuie să consume minim 2 litri de apă pe zi pentru a ajuta digestia și pentru a preveni deshidratarea;
  • bătrânii trebuie să primească zilnic minim 3 porții de fructe și legume de sezon, proaspete și cât mai colorate;
  • aportul de calciu și vitamina D trebuie ajutat prin meniuri care să includă brânzeturi proaspete degresate, ouă, ficat, pește, precum și băuturi pe bază de soia (în timpul postului);
  • peștele și fructele de mare nu trebuie să lipsească din alimentația săptămânală a seniorilor, pentru că acestea reprezintă surse importante de proteine și de grăsimi bune de origine animală;
  • uleiul de măsline este o alternativă perfectă la uleiul de floarea soarelui, fiind principala sursă de grăsimi monosaturate și, totodată, și foarte bogat în antioxidanți, în macronutrienti și fitonutrienti;
  • frecvența meselor trebuie să fie cât mai mare, ultima masă fiind luată cu minim două ore înainte de culcare;
  • se vor elimina din dietă următoarele alimente: carnea grasă, alimentele prăjite, ciorbele drese cu smântână și gălbenuș de ou, băuturile alcoolice, zaharul în cantitate mare și băuturile carbogazoase.

Pe lângă o alimentație adecvată, personalul căminului de bătrâni AsertivO le recomandă persoanelor vârstnice și o activitate fizică moderată, pentru a evita sedentarismul și obezitatea.

error: Content is protected !!
× Cu ce va putem ajuta?
senior-center-logo CONTACT VEZI PE HARTĂ 031.9912