Acum un an doamna I. ajungea la AsertivO dintr-un alt centru, foarte speriată, aproape imobilizată și având nevoie de ajutor pentru a se putea hrăni. Zi după zi, cu ajutorul echipei AsertivO, dar având la purtător și extrem de multă ambiție și voință, doamna I. a reușit să facă progrese uriașe, astfel că astăzi este una din cele mai active, vesele și optimiste rezidente AsertivO.

Am stat de vorbă zilele acestea cu dânsa despre experiențele ei și vă lăsăm mai jos o parte din discuția noastră. În timp ce citiți acest scurt interviu, vă invităm să ascultați pe fundal melodia preferată a doamnei I. – Sergiu Zagardan – „Așa e viața”.

 

Ce vârstă aveți, doamnă I?

86 de ani, merg pe 87.

 

Ce profesie ați avut?

Doamnă scumpă, am lucrat o viață întreagă în același loc, și nu regret. Am fost dactilografă la fabrica INOX. Tot acolo l-am întâlnit și pe soțul meu. Ne-am iubit mult, și cei de acolo de la fabrica ne-au iubit.

 

Sunteți de un an la AsertivO, care este experiența dumneavoastră?

Doamnă scumpă, înainte să ajung aici am fost într-un alt centru.. nici nu vreau să îmi mai amintesc că îmi vine să plâng. Am stat o lună de zile acolo și efectiv nu vreau să vă povestesc ce am trăit acolo. Într-o zi le-am spus copiilor că dacă mă mai lasă acolo eu mor, și m-au luat și m-au adus aici. Doamnă scumpă, țin minte ca și cum ar fi azi, când m-au adus pe treptele de la intrare am zis că am ajuns în cer. Eram rău de tot când am venit, eram la pat. Îmi dădeau să mănânc cu lingurița fiindcă eu nu puteam.

 

„(…)țin minte ca și cum ar fi azi, când m-au adus pe treptele de la intrare am zis că am ajuns în cer.”

 

Cât timp a durat până când v-ați pus pe picioare?

Câteva luni tot au fost, nu mai știu să vă zic exact. Dar mediul de aici a contat mult de tot pentru mine, m-am simțit bine, am fost mereu bine îngrijită. Chiar îmi spunea unul din băieții mei zilele trecute când a venit să mă vadă – și nu ne-am mai văzut de vreo 3 luni, a fost plecat – mamă, dar ce bine arăți!

 

Ați avut ceva voință și ambiție..

Da, am vrut să știți, dar am avut și niște îngerași pe lângă mine care m-au ajutat să mă pun pe picioare. Doamna Mariana, asistenta, și doamnele infimiere – Anca, Mia, Elena, Ionela m-au și ajutat să mănânc, îmi dădeau cu lingurița, până într-o zi când am zis eu gata, astăzi e ultima oară, de mâine mănânc singură. A fost greu, îmi tremurau mâinile, dar am reușit. Iar băieții de la kinetoterapie sunt îngerașii mei.

 

Astăzi cum vă simțiți?

Sunt foarte bine, m-am mai îngrășat, mă simt bine. Fac exerciții singură în fiecare zi la marginea patului, și în fiecare dimineață la 07.30 îmi fac plimbarea în grădină și apoi la amiază, merg la activități, la film, e foarte bine, a fost cea mai bună decizie pentru mine să vin aici.